Autorul crimei

A fost prins autorul crimei din localitatea Corbu. Cel care a ucis cu sânge rece un bărbat și i-a violat apoi fiica este un un tânăr de 29 de ani.  Era drogat când a lovit cu maceta, susțin anchetatorii iar mobilul crimei ar fi fost jaful.

Tânărul și a recunoscut faptele și le regretă. Riscă însă 25 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav, viol și vătămare corporală.

Denis Mustafa este cel care a lăsat orfani de tata 3 copii. Nu s-a gândit la asta când a intrat în casa lor cu gândul să îi jefuiască. Purta o cagulă pe față și mănuși în mâini. Tatăl copiilor a auzit zgomote, s-a trezit și a încercat să îi alunge pe bărbat. A urmat o încăierare între cei doi, moment în care suspectul l-a lovit pe bărbat de mai multe ori cu o macetă.  A rănit-o și pe soție, pe care a legat-o apoi de un calorifer și a violat-o pe fiica cea mare. Totul sub privirile îngrozite ale celorlalți doi copii minori ai familiei. 

După ce l-a lăsat pe tatăl copiilor într-o baltă de sânge, agresorul a fugit. A umblat năuc prin sat și a mers apoi la el acasă, la numai două case distanță de locuința victimelor. A ascuns arma crimei, iar dimineață s-a trezit ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Mai mult, vecinii povestesc că agresorul ar fi mers să vadă și care este motivul agitației din fața casei victimelor.

În momentul în care polițiștii  l-au ridicat pe suspect din casă, la finalul perchezițiilor, acesta a fost la un pas să fie linșat de vecinii furioși de cele întâmplate. Doar prezența mascaților a făcut ca lucrurile să nu degenereze.

Individul a fost prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă. Dacă va fi găsit vinovat, este posibil să îți petreacă întreaga viața în spatele gratiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Copiii din Constanța, polițiști pentru o zi

Sute de copii din Constanța au fost astăzi… polițiști. Inspectoratul de Poliție Jude…