Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, pe 8 ianuarie 2026, un autoturism căutat de autoritățile din Marea Britanie, aflat în posesia unui cetățean român.
Autoturismul, înmatriculat în Marea Britanie, a fost oprit în trafic pentru control de polițiștii Sectorului Poliției de Frontieră Cernavodă. Verificările efectuate cu ajutorul aplicației eDAC au relevat că vehiculul figura ca bun căutat în vederea confiscării, alertă emisă de autoritățile britanice.
Autoturismul, evaluat la aproximativ 30.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca, la finalizarea anchetei, să fie dispuse măsurile legale care se impun.
