miercuri, 14 mai, 2025
Home Actualitate Autoturism de lux căutat de autoritățile din Belgia, descoperit de poliţiştii de frontieră constănţeni

Autoturism de lux căutat de autoritățile din Belgia, descoperit de poliţiştii de frontieră constănţeni

de Redacția Dotto

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit un autoturism de lux în valoare de aproximativ 50.000 de euro, căutat de autoritățile din Belgia, care era condus de un cetățean român.

În ziua de 24.04.2025 poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii traficului internațional cu autoturisme furate.

În cadrul acesteia a fost identificat, pe raza localității Constanța, un autoturism cu număr de înmatriculare belgian, aflat în posesia unui cetăţean român, în vârstă de 25 de ani.

În urma verificărilor specifice și a cooperării operative cu autoritățile europene, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează ca bun căutat în vederea confiscării, alertă introdusă de autorităţile din Belgia. Autoturismul, evaluat la aproximativ 50.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.

În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult