Campanie uriașă de dezinformare după Legea AntiDrone. Rețelele de socializare au fost inundate de informații false, despre „români care vor fi trimiși la război” și „dictatura militară”, care urmează să fie instaurată în România.
Ministerul Apărării Naționale atrage atenția că aceste mesaje sunt false. Ele fac parte dintr-o campanie de dezinformare menită să creeze panică și să scadă încrederea în instituțiile statului. Vă reamintesc, Camera Deputaților a adoptat ieri un proiect de lege care permite forțelor armate române să neutralizeze sau să distrugă dronele care pătrund ilegal în spațiul aerian național. Inițiativa vine în contextul unei serii de incidente în care drone neautorizate, unele încărcate cu explozibil, au intrat în spațiul aerian românesc. În paralel, deputații au adoptat și un proiect de lege privind desfășurarea pe timp de pace a misiunilor și operațiilor militare pe teritoriul României.
Acesta prevede că, în funcție de necesitățile operaționale, anumite structuri militare pot fi transferate temporar sub autoritatea forțelor armate străine sau române.