BAC 2023: Astăzi, proba scrisă la Limba Română

Emoții mari astăzi pentru absolvenții de liceu. Aceștia au avut de susținut primul examen scris de la Bacalaureat, proba la Limba Română.

La Constanța, peste 4.800 de liceeni s-au înscris la examen și au fost organizate 16 centre de examinare. Testarea a început la ora 9:00, iar elevii au avut la dispoziție trei ore pentru a răspunde cerințelor. La subiectul al doilea, candidații au avut de comentat în minimum 50 de cuvinte poezia „A mele visuri…, de Alexandru Vlahuță”, iar la subiectul al treilea, elevii de la profilul real au avut de realizat un eseu în care să prezinte „particularitățile unui text narativ studiat aparținând fie lui Liviu Rebreanu, fie lui Camil Petrescu”. 

Alături de elevi au fost și părinții, care au așteptat în fața liceelor cu sufletul la gură.

Primele rezultate ale examenului de Bacalureat se vor afișa pe data de 3 iulie. Urmează apoi o perioadă de contestații, urmând ca rezultatele finale să publice pe 7 iulie. De la Colegiul ”Mircea cel Bătrân” din Constanța, peste 200 de elevi au susținut prima probă scrisă din examenul de maturitate.

Vor promova examenul elevii care au susţinut toate probele scrise și au obţinut cel puţin 5 la fiecare dintre acestea, iar media finală este de cel puțin 6. În acest an, probele de competențe au fost echivalate cu mediile din anii de liceu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Noaptea Cercetătorilor Europeni la UMC Constanța 

Universitatea Maritimă din Constanța participă la sărbătorirea Nopții Cercetătorilor Europ…