112
Mai multe bănci au fost amplasate pe pista de biciclete din stațiunea Saturn. Finalizați recent, cei doi kilometri de pistă de bicicletă amenajați în Saturn sunt imposibil de parcurs pe două roti, deoarece pe traseu sunt amplasate bănci.
În imagini se observă că băncuțele au fost amplasate pe pista de biciclete proaspăt amenajată.
Reprezentanții administrației locale din Mangalia spun că pistele de biciclete au fost realizate cu fonduri europene, iar băncuțele au fost puse acolo provizoriu.
Pistele de bicicletă, realizate cu fonduri europene, sunt parte a unui proiect amplu de dezvoltare a infrastructurii stațiunii Saturn, lucrări finanțate cu 19 mil. de lei.