Bani de la primărie pentru reabilitarea clădirilor istorice din Constanța. Proprietarii imobilelor cu valoare de patrimoniu vor primi fonduri din programul REACTIS – Reabilităm Constanța Istorică.
Primăria anunță că va achita costurile documentației tehnice pentru lucrări și 20% din valoarea lucrărilor. Avantaje există și pentru cei care nu au bani să acopere integral lucrările. Pentru aceștia municipalitatea se angajează să acopere 80% din valoarea reparațiilor, sub forma unui împrumut cu ipotecă. Ipoteca poate fi pe imobilul care urmează să fie reabilitat sau fie pe un alt imobil, cu aceeaşi valoare. Proprietarul are obligația să restituie împrumutul în termen de cinci ani, în tranșe lunare egale. Plățile se vor efectua începând cu data de întâi a lunii următoare încheierii recepţiei la terminarea lucrărilor.