După 35 de ani, Primăria Constanța promite investiții în rețeaua de termoficare. Administrația locală anunță că a făcut deja toate demersurile pentru a contracta fonduri europene în valoare de 50 de milioane de euro, iar lucrările pentru înlocuirea conductelor vechi ar putea începe în iarna anului următor.
Sistemul vechi de conducte din Constanța prin care apa se scurge acum în pământ ca printr-o sită va fi modernizat. Cel puțin așa promite administrația locală care a făcut deja demersuri pentru înlocuirea a 13 kilometri din rețeaua de conducte de pe Magistrala II și breteaua de legătură dintre magistrale.
Proiectul care presupune Reabilitarea rețelelor termice primare și de transport a energiei termice din Magistrala II se află deocamdată în reevaluare la Agenția Națională a Achizițiilor Publice. Iar după ce va primi undă verde, proiectul va ajuta la modernizarea a 22 de km de conducte și a bretelei de legătură dintre cele două magistrale.
În timp ce unii constănțeni nu cred că se va mai schimba ceva în oraș, alții se gândesc la deranjul care va fi provocat de înlocuirea conductelor vechi.
Lucrările ar putea începe, cel mai devreme, anul viitor în iarnă.