miercuri, 21 ianuarie, 2026
Home ActualitateBărbat reținut după ce a condus un ATV deși nu avea permis și era băut

Bărbat reținut după ce a condus un ATV deși nu avea permis și era băut

de Redacția Dotto

Un bărbat în vârstă de 34 de ani a fost reținut de polițiștii din Năvodari, fiind cercetat pentru mai multe infracțiuni rutiere, după ce a fost depistat conducând un ATV pe strada principală din localitatea Corbu.

Potrivit anchetatorilor, incidentul a avut loc la data de 20 ianuarie, în jurul orei 16.30, când polițiștii rutieri au oprit în trafic vehiculul. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care conducătorul a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Verificările efectuate în bazele de date au arătat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, polițiștii au constatat că ATV-ul condus de acesta nu era înregistrat.

În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Astăzi, el urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult