sâmbătă, 14 iunie, 2025
Home Actualitate Bărbat reținut după ce a agresat un localnic din Lipnița împreună cu fiul său

Bărbat reținut după ce a agresat un localnic din Lipnița împreună cu fiul său

de Redacția Dotto

La data de 9 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Băneasa și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 49 de ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Astfel, la data de 7 iunie a.c., în jurul orei 20.00, împreună cu fiul său minor, de 15 ani, bărbatul ar fi agresat fizic un bărbat, pe o stradă din comuna Lipnița.

Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Băneasa, ajunși la fața locului chiar în momentul comiterii faptei, au intervenit, procedând la îndepărtarea de la fața locului a persoanelor bănuite de comiterea faptelor.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 9 iunie a.c., va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propunere legală.

Minorul de 15 ani este cercetat în stare de libertate, în cauză fiind sesizați specialiștii din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult