A dispărut bariera din centrul Constanței care bloca accesul mașinilor în zona Judecătoriei și securiza locurile de parcare ale avocaților și angajaților instanțelor. În urma valului de nemulțumiri din partea constănțenilor care au spus că bariera îngrădește accesul la libera circulație, la mai puțin de 24 de ore de când a fost montată cu avizul Comisie de Circulație, bariera a fost ridicată.
Nu la fel s-a întâmplat însă și pe strada Smârdan, la Parchet, unde bariera este în continuare coborâtă, iar accesul permis doar celor care au plătit abonamente, deși regulamentul parcărilor nu prevede așa ceva.
Nici măcar o zi nu a rezistat bariera montată în zona Judecătoriei, deși aceasta s-a făcut cu avizul Comisiei de circulație. Bariera a apărut după ce instanțele au cumpărat abonamente nominale anuale pentru locurile de parcare aferente lor, deși regulamentul parcărilor specifică foarte clar că în intervalul 8:00 – 17:00, chiar și locurile pentru care există abonamente pot fi ocupate de alți șoferi, în schimbul plății taxei de parcare. Cum era de așteptat, apariția barierei a stârnit un val de nemulțumiri.
Aceeași situație este întâlnită și în proximitatea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, acolo unde, o barieră dublă are menirea clară de a restricționa accesul în zonă. Totuși aici, de existența ei nu s-a mai plâns nimeni.
Cât despre Regulamentul parcărilor și ce se va întâmpla de la 1 noiembrie în zona Peninsulară….
Regulamentul parcărilor este în continuare o bâlbă a autorităților care creează mai mult haos în rândul participanților la trafic și care, atrage după sine plângeri și nemulțumiri.