Naționala feminină de baschet a României a încheiat campania de calificare la Campionatul European din 2025 cu o înfrângere clară în fața Turciei, scor 61-99. În meciul disputat la Ploiești, au fost prezente pe teren și două jucătoare de la CSM Constanța, Gabi Irimia și Anisia Croitoru.
România a terminat preliminariile Campionatului European din 2025 cu un eșec categoric în fața Turciei, liderul neînvins al Grupei F. Disputat la Ploiești, meciul s-a încheiat cu scorul de 61-99, adversarele controlând toate cele patru sferturi.
În echipa pregătită de constănțeanul Alex Olteanu, s-au aflat pe teren și două jucătoare de la CSM Constanța. Gabi Irimia a avut o contribuție solidă, evoluând peste 26 de minute și reușind 10 puncte, 3 recuperări și o pasă decisivă. Anisia Croitoru a prins doar 5 minute, dar a reușit să înscrie 5 puncte.
În urma acestui rezultat, România a terminat preliminariile pe locul 3 în grupă, ratând astfel calificarea la turneul final.