luni, 17 martie, 2025
Home Actualitate Bazele sportive din Constanța, în grija nimănui

Bazele sportive din Constanța, în grija nimănui

de Andreea Bălan
Bazele sportive

Uitate de vreme și de autorități, bazele sportive de la Constanța, altădată pepiniere pentru campioni, au ajuns astăzi aproape ruină.

Două dintre ele sunt în administrarea statului român, care însă nu a mai investit de ani buni un leu pentru întreținerea lor. O soluție ar fi preluarea lor de către Primăria Constanța, însă procesul este greoi și de durată.

Complexul sportiv „Badea Cârţan” se întinde pe 40.000 de mp și are inclusiv un teren de rugby. Este situat aproape de viitoare sală polivalentă, iar acest lucru i-a făcut pe constănțeni să creadă că și baza ar putea avea un viitor mai bun. Nu a fost să fie. Buruienile au crescut de 2 metri, câinii fără stăpân pândesc la tot pasul, iar echipele de la salubrizare aproape că au uitat că acest loc există.


Foștii campioni naționali ai Constanței, care altădată se antrenau acolo, privesc cu regret la ceea ce au devenit cele mai importante baze sportive ale județului.

Două dintre bazele sportive de la Constanța, Triunghi și Badea Cârțan aparțin Ministerului Tineretului și Sportului, iar Complexul Hidrotehnica, Universității Maritime Civile. În niciuna dintre ele nu s-au mai făcut investiții de ani buni de zile. Bani pentru pentru materiale și echipamente sportive nu au mai fost alocați, din pricina bugetelor prea mici, iar rezultatele se văd cu ochiul liber.

O soluție pentru salvarea bazelor ar fi preluarea lor de către autorităţile locale. Dar pentru asta este de timp, implicare și voință.

Sportivii spun că până vor trece de hățișul birocratic este posibil ca bazele să dispară cu totul, dat fiind că până acum autoritățile doar au mimat interesul salvării lor.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult