Home Actualitate BCCO Constanța: Tânăr de 25 de ani, reținut pentru trafic de droguri de risc
Actualitate - Breaking news - News - 3 săptămâni în urmă

BCCO Constanța: Tânăr de 25 de ani, reținut pentru trafic de droguri de risc

BCCO Constanța: Reținut pentru trafic de droguri de risc

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța (BCCO), împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 25 de ani, bănuit de trafic de droguri de risc.

Ieri, 26 mai, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța (BCCO) – Serviciul Antidrog au surprins, în flagrant delict, un bărbat de 25 de ani, din municipiul Constanța, în timp ce ar fi vândut cannabis.

În urma depistării, polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, fiind descoperite și ridicate, în vederea indisponibilizării, mai multe doze de cannabis, precum și 2 cântare de precizie, 3 grindere și 1 telefon mobil.

După audieri, procurorul D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

În cursul zilei de astăzi, acesta urmează a fi prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Acțiunea a beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Verifică și

476 de autospeciale în dotarea ISU

Ministerul Afacerilor Interne vrea să cumpere 476 de autospeciale de stingere a incendiilo…