Tragedie fără margini la Oltina. Un copil de numai o lună a murit carbonizat în această dimineață după ce casa în care se afla a luat foc. Vă avertizăm urmează informații și imagini care v-ar putea afecta emoțional. Alarma s-a dat în jurul orei 10:15, iar echipele de intervenție ale ISU Dobrogea au sosit rapid la fața locului.
Pompierii spun că cei patru copii ai familiei se jucau cu focul în casă, iar scânteile au transformat locuința într-o uriașă capcană de flăcări. Un adolescent de 14 ani a fost cel care a sesizat pericolul, a intrat în casă și a reușit să îi scoată afară pe patru dintre frați, însă, din păcate, bebelușul a rămas prins în incendiu și a murit carbonizat. Anchetatorii spun că cei cinci copii erau singuri acasă, mama fiind plecată la magazinul din localitate, iar tatăl la serviciu. Poliția a demarat o anchetă pentru a clarifica împrejurările în care s-a produs această tragedie. Autoritățile fac apel la supravegherea copiilor pentru evitarea unor astfel de drame.
