Constanța

Toate unitățile de învățământ din Constanța vor fi conectate video cu dispeceratul de Poliție Locală. Cel puțin așa arată un proiect al Primăriei Constanța, care spune că astfel elevii și profesorii vor fi mai bine protejați. Ideea le surâde și părinților care spun că sunt mai liniștiți dacă își știu copiii în siguranță la școală.

Școlile din Constanța sunt supravegheate deja de zeci de ani, însă de anul acesta Primăria Constanța dorește ca imaginile să fie transmise în timp real și către Poliția Locală, care are competența de a lua și măsuri atunci când este cazul. Proiectul va fi implementat în 100 de unități de învățământ și va fi susținut financiar din bugetul municipalității.

Din totalul școlilor din Constanța, 17% nu au deloc instalate sistemele video. 12% dețin sistemele video pe tehnologie IP, iar restul de 71% au sisteme video analogice.

Conform proiectului, implementarea programului va costa 2,53 milioane lei și vizează supravegherea și monitorizarea video de ansamblu și de detaliu a zonelor publice aparținând unităților școlare.

În cadrul aceluiași proiect vor fi montate și camere cu focus pe platformele de deșeuri din proximitatea școlilor, care vor monitoriza ce se întâmplă în perimetrul unităților școlare.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vezi și

Liga I: FC Argeş – Farul Constanţa 2-1

FC Argeş a învins-o pe Farul Constanţa cu scorul de 2-1 (0-0), duminică, pe teren propriu,…