Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța organizează duminică, 15 decembrie 2024, pentru al zecelea an, concertul caritabil de Crăciun. Ajungând la ediția a X-a, evenimentul va avea loc la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, începând cu ora 18:00.
În cadrul concertului caritabil de duminică, 15 decembrie, vor concerta și vor aduce bucurie în suflet Grupul Bizantin „Sfântul Vasile cel Mare”, sub conducerea dirijorului Protopsalt Pr. Prof. Marian Bostan, Corul de copii „Noii ostași ai lui Hristos” (dirijori: Pr. Petre Constantin și Pr. Lupașcu Alexandru), Corul Colegiului Național de Arte „Regina Maria” – Constanța (dirijor: Prof. Marius Eftimie), Corul „Sf. Cuv. Dionisie Exiguul” al Seminarului Teologic Ortodox din Constanța (dirijori: Pr. Prof. Ioan Adrian Clinciu și Pr. Prof. Marian Bostan), Elena Gatcin, Lucian Colareza și invitatul special Mihai Trăistariu.
Donațiile obținute in urma concertului caritabil vor fi folosite pentru ajutorarea lui Lucas-Andrei Măican, de 6 ani, diagnosticat cu medulolastom si a Theodorei Alexandrina Axinte, 13 ani, diagnosticată cu scolioza, grad 75%.