Două blocuri părăsite de ani de zile în cartierul CET din Constanța, pe Aleea Egretei, urmează să fie reabilitate complet şi transformate în locuinţe sociale. Lucrările au primit autorizaţia de construire şi vor fi finanţate prin Compania Naţională de Investiţii, fără implicarea directă a bugetului local. Localnicii din zonă spun că blocurile se află în această stare de aproximativ cinci ani de zile.
Blocurile părăsite de pe Aleea Egretei din cartierul CET erau cândva cămine pentru nefamilişti aparţinând fostei Întreprinderi de Construcţii, Reparaţii şi Administrare Locativă sau ICRAL. După ani de degradare, zona au devenit un adevărat focar de mizerie și adăpost pentru persoanele fără locuinţă.
După ani în care s-au degradat treptat acum, reprezentanții Confort Urban vor să le reabiliteze. Primăria Constanța a emis pe 11 noiembrie autorizația de construire pentru proiectul derulat de Confort Urban.
Clădirile vor fi transformate complet, iar camerele mici de nefamilişti vor deveni apartamente adaptate standardelor actuale, cu dotări moderne, pentru persoane cu ajutoare sociale. Lucrările vizează consolidarea structurală, refacerea instalațiilor și eficientizarea energetică, contribuind la îmbunătăţirea zonei și la creșterea calităţii vieţii locatarilor.
În privința blocului de la numărul 13, după reabilitare vor rezulta, potrivit directorului Confort Urban, Stere Hira, 20 de unități locative, 10 garsoniere și 10 apartamente cu două camere. Proiectul însă trebuie să treacă prin Consiliul Local Constanța pentru aprobarea documentaţiei tehnico-economice necesare, dar și proiectul tehnic. Investiția va fi realizată la final prin Compania Națională de Investiții.