Blocuri care mușcă din nisip sau din spațiul verde, înalte ca zgârie norii și fără locuri de parcare. Năvodariul s-a transformat în ultimii ani într-o pădure de betoane, care ușor, ușor invadează plajele. Dezvoltatorii imobiliari profită de legea permisivă și construiesc pe fiecare petic de pământ sau de nisip.
Așa se face că și în plină vară, turiștii au ajuns să se bronzeze printre macarale, betoniere și muncitori care lucrează de zor să termine coloșii de beton. Lăcomia dezvoltatorilor imobiliari ar fi alimentată de strategia greșită a Primăriei Năvodari, spune președintele USR Năvodari, care susține că se luptă să oprească degringolada rezidențială.
Mamaia Nord – Năvodari s-ar clasa printre localităţile cu cele mai dezvoltate pieţe rezidenţiale din România, depăşind oraşe de dimensiuni medii şi mari, precum Craiova, Iaşi şi Oradea. Zona s-a dezvoltat însă haotic din punct de vedere urbanistic. Așa se face că în locul campingurilor au apărut aproape peste noapte blocuri cu cel puțin zece etaje, unele dintre chiar pe nisip.
În cadrul Ședinței de Consiliu Local Năvodari din data de 29 iunie au fost aprobate 2 proiecte, PUZ P+7, respectiv P+10. Și asta în ciuda opoziției unor consilieri locali. Președintele USR Năvodari, Petre Enciu se opune vehement construirii blocurilor pe plajă, spunând că Primăria ar trebui să înceteze cu aprobarea construcțiilor rezidențiale și să gândească mai degrabă o strategie care să atragă investitorii din turism ce pot crea locuri de muncă pe termen lung.
De cealaltă parte, reprezentanții Primăriei spun că documentația depusă în vederea obținerii PUZ-urilor respectă prevederile legale.
Numărul de locuinţe existente în Năvodari a crescut cu 13% în ultimii cinci ani, până la 22.626 în 2020. Dacă în anul 2000, în Năvodari se livrau 20-30 de locuinţe noi anual, în perioada 2010-2014 numărul crescuse la 200, iar în ultimii trei ani a urcat la 2.000 de locuinţe noi anual.