Bricul Mircea, fregatele pregătite pentru misiuni armate şi alte nave de război au putut fi vizitate la Constanța, spre bucuria a mii de turişti. A fost Ziua Porţilor Deschise, un eveniment care precede, în fiecare an Ziua Marinei. Vizitatorii au putut urca la bordul ambarcaţiunilor şi au văzut ce implică munca militarilor. Atât cei mici, cât şi cei mari, au fost cuceriţi de tehnica Forţelor Navale.
Zeul Neptun a fost cel care a dat startul activităților din Port. După ce a trecut în revista mulțimea adunată să-l fotografieze, acesta le-a permit tututor celor prezenți să urce la bordul navelor Marinei Militare. Impunătoarele fregate, corvetele, navele purtătoare de rachete au fost trase la cheu, ca să poată fi vizitate de curioși. Vedeta zilei a fost de departe Bricul Mircea.
„Mi-au plăcut uniformele marinarilor. Marinarii sunt oameni deosebiți”, a spus una dintre turistele care a urcat la bordul navelor.
Oamenii au stat şi zeci de minute la cozi pentru a avea ocazia să urce la bordul navelor. Pentru mulţi dintre vizitatori a fost prima dată când au văzut un velier sau o fregată atât de aproape.
„Este o experiență foarte frumoasa, de neuitat. E prima oară când vin, a mărturisit un vizitator.
„Am fost și anul trecut , chiar recomand să vină orice turist să viziteze aceste nave”, a fost declarația altui turist.
De la evenimentul organizat în Portul Constanţa nu a lipsit nici elicopterul Puma naval, aeronavă de luptă, căutare şi salvare, care participă la misiuni împreună cu fregatele. Cine nu a putut ajunge în Portul Constanţa, a avut ocazia să vadă o parte din tehnica Armatei în porturile militare din Mangalia, Brăila sau Tulcea.