Protestele transportatorilor, fermierilor, medicilor de familie, polițiștilor din penitenciare, angajaților din Agențiile pentru IMM-uri, statisticienilor și mai nou, patronatelor din turism, s-au abătut peste Guvern ca un blestem. În urmă cu câteva luni, nimeni din coaliția guvernamentală, nu bănuia că un astfel de episod ar putea avea loc.
Brusc, miniștrii au dat peste o cu totul altă față a poporului blând care îmbracă, mândru, costumul popular și-ți iese în întâmpinare cu pâine și sare. Cei din ASF au lăsat imediat garda jos ca la un semn, și au fost de acord cu micșorarea unor tarife pentru asigurări, ba chiar și cu plata lor în rate. Deci, se poate. Păcat că micul meșteșugar, micul meseriaș împreună cu micul comerciant, nu pot protesta și ei, fiindcă n-au în spate forța unor camioane de a bloca drumuri. Rămânem însă blocați în mentalități în paragină, care te fac însă să-ți dorești să ai un camion cu care să mergi la proteste. Pentru că motive sunt doldora. De exemplu, dacă vrei să-ți deschizi un PFA, de la 1 ianuarie 2024, trebuie să plătești contribuții la CASS, chiar dacă nu ai încasări. Și se naște la termen întrebarea: cum să plătești taxe dacă nu ai încasări?
Este ca și cum ai plăti taxe la salariu, dar tu nu ai salariu. Cum să mai deschizi o afacere în această țară? Cine a produs acest șir de miracole, probabil că ar trebui condamnat la spart lemne pe viață. Între timp cultivăm mocnit, tihna la serviciu, grandomania, protocolul de lux și căpătuiala, care au devenit înainte de orice, niște repere politice. Luptăm asiduu cu evaziunea fiscală la televizor, dar, uităm că tot statul are foarte mulți angajați care controlează regiile și care trebuie plătiți mai ceva ca-n vest. Ca să nu mai spunem că statul, este de fapt cel mai mare generator de inflație din România, prin măsurile economice pe care le adoptă, transformând totul într-o capcană perfectă. Să ne gândim doar la afacerea cu stuful din Deltă a unui domn social-democrat, care a intrat zilele acestea în vizorul Parchetului European. Avem în România de azi, o regretabilă supraproducție de ctitori ai nimicului. Și degeaba e țara asta, Grădina Maicii Domnului, dacă de la o vreme îi sar gardul atâția inși vinovați de prea multă iubire de sine. Protestele de zilele acestea, indiferent dacă o parte dintre ele, sunt sau nu autorizate, scot în evidență un lucru esențial: că cei care legiferează trăiesc cu senzația că ei sunt născuți la Bruxelles, iar noi la Lehliu Gară. Totul parcă e cosmetică, formă fără fond și praf în ochi.
După cum putem vedea, în România, treburile merg ca pe roate. Roate în care ne vârâm singuri bețe, pentru a ne mira apoi cât de des ne poticnim, umplându-ne uneori de nervi, alteori de noroi și întotdeauna de ridicol. Ca și în Parlamentul României, și Parlamentul european este de departe, o imensă sinecură, în care câțiva muncesc de dimineața până seara, iar majoritatea își încasează banii. Nu credem că cineva ar putea, de exemplu, să numească șapte europarlamentari, care au făcut ceva concret și special acolo. Pentru că nu-i așa, banii europeni sunt buni, dar parcă mai buni sunt ăia care vin grămadă. Așa că așteptăm să câștige Ursula von der Leyen încă un mandat, că e atât de încrezătoare când vine vorba de eliminarea corupției din spațiul comunitar, că mai avem puțin și credem că în timpul liber, își va pune o cagulă pe cap și se va amesteca printre mascați la descinderi.
