Acum zece zile se făceau glume despre Ucraina, Rusia și Vladimir Putin. În prezent, vântul foarte fierbinte generat de bombele rusești explodate la Kiev, precum și în alte zone ale Ucrainei, le-a spulberat, iar glumele se succed amar în România.
Incapabile la vârf și confuze la bază, autoritățile române, prin vocea ministrului Apărării, vorbesc despre “stare de vigilență”. Un termen care există numai în imaginația ministrului Vasile Dîncu. Ca să-și mai recupereze o parte din decența politică irosită, președintele României a ieșit la declarații la ore bune după ce Rusia a intrat în Ucraina, vrând parcă să mai stopeze puțin coborârea în sondaje, să ne spună că niciun cetățean român, nu va fi în pericol și că România este pregatită pentru orice scenariu. O declarație care aproape că o întrece la capitolul imagine, pe cea cu Putin călărind cai la bustul gol, după care face tururi de șold cu ofițeri FSB la demonstrații de judo aranjate. Un discurs sec, fad și foarte politicianist la nivelul unei dictări de Ion Creangă. În condițiile în care teritoriile României se află deja între fălcile unui mare slav pus pe înghițit vecini, într-o poziție mult mai expusă decît Polonia sau Ungaria, declarațiile oficialilor români, seamănă cu o confruntare între cineva cu floreta în mână, în vreme ce adversarul învârte un ditamai buzduganul deasupra capului.
Cam în același registru de percepție, s-a aflat zilele trecute și Șeful Comisiei de Apărare din Senat, Pavel Popescu. El a intrat în direct într-o emisiune de televiziune să le spună realizatorilor să dea dovadă de mai multă decență, când vorbesc despre capacitatea de apărare navală a României, care spuneau gazdele emisiunii, este alcătuită din două bărcuțe vechi. Chestiune care l-a deranjat capital, la orgoliul funcției pe care o deține. Noi ne așteptam ca domnia sa, să iasă în față să ne spună că, dotările noastre militare în acest moment, pot fi interpretat oricum și sunt puțin peste o apă sfințită, distribuită în loc de armament greu, pentru situații dificile din punct de vedere geopolitic. Și că delăsarea este cel mai mare dușman al nostru, corvetele și alte asemenea utilaje plutitoare militare fiind doar niște planuri dezvăluite la televizor, de autoritățile care-și pun ochelarii invers ca să vadă doar ce vor ele. România continuă să acționeze ca un ecou retoric al NATO și atât.
Deocamdată nu există preocupări pentru o strategie națională în caz de război. Nici în plan economic, nici în perspectiva unui posibil val de refugiați, nici în plan militar. Ne bazăm pe NATO și pe adăposturile cu pereți igrasioși de la subsolul blocurilor comuniste. Asta este tot ce putem face. Și poate câteva corturi la granițe, pentru sărmanii care au plecat pe jos spre granița cu România. De fapt, instituțiile statului se întrec în a face glume între ele, dar îndemnăm la decență în emisiuni de televiziune, în momentul în care arătăm minusurile și indiferența care se întinde peste decenii. Vladimir Putin este un tiran care împinge la moarte tineri din Rusia și Ucraina, pentru ca o castă privilegiată din jurul Kremlinului să-și păstreze avantajele și averile colosale. Prin tot răul planetar pe care-l face acum Putin, încearcă să ascundă corupția și probabil că singura lui spaimă vine din interiorul Rusiei.
Dacă Rusia se va întoarce împotriva lui, Putin e terminat. Nu avioanele NATO, sau cei 7000 de militari ai Alianței trimiși pe flancul estic îl sperie, ci dezvăluirea minciunii în care trăiește. Și românii au trecut prin așa ceva la un moment dat, și ca să iasă din ea, din minciună, a fost nevoie de o răscoală populară și de mii de morți. Problema este că în prezent, la noi minciuna continuă, este instituționalizată și este puțin mai domestică, dacă nu se iau în calcul tezele de doctorat.
