Constănțenii care locuiesc în Tomis Nord nu vor avea astăzi apă caldă și căldură.
Din cauza unei avarii pe rețeaua de transport de pe strada Cișmelei, încă de dimineață nu a putut fi asigurată energia termică necesară pentru prepararea apei calde de consum și a încălzirii.
Echipele de intervenție ale societății de termoficare au început lucrările de eliminare a avariei. Compania nu a specificat însă și ora la care va fi reluată furnizarea apei calde și a căldurii.