Operațiune de amploare în Portul Constanța Sud Agigea. Docherii au descărcat astăzi cârtițele gigant care vor săpa tunelurile pentru metroul din Cluj – Napoca. Piesele cântăresc au venit din China, au peste 100 de tone și au costat câteva zeci de milioane de dolari. Cârtițele vor pleca fracționat din Constanța cu ajutorul a 14 trailere.
Celebrele „cârtițe”, denumite oficial TBM (Tunnel Boring Machines) au, fiecare, un diametru de 6,35 metri și un preț de aproximativ 15 milioane de dolari. Au fost încărcate o nava care le-a adus în România la jumătatea lunii octombrie și au ajuns în Portul Constanța Sud în urmă cu două zile. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, descarcarea lor a început abia noaptea trecută.
„Astăzi avem doua piese de descărcat de 121 de tone. Urmează altele, s-au descărcat o parte din ele si pe tura de noapte si vom continua cu diferența de echipamente pentru Cluj le urcam pe trailere, trailerele vor fi prepoziționale intr-o zona de așteptare”
Valentin Manea – șeful echipei de descărcare
Cârtițele” sunt compuse din 38 de bucăți. După descărcare, vor fi transportate cu 12-14 trailere, care vor merge în convoi spre Florești în județul Cluj. Echipamentele foarte sofisticate, care vor face posibilă realizarea tunelurilor, vor fi montate treptat, formând un puzzle complex necesar derulării proiectului.
„Este puțin dificil pentru că greutatea acestei piese este de aproximativ 121 de tone, deci este puțin greu, dar ne descurcam. În mod normal, sunt două macarale venite din port și le folosim pe acestea două. Avem 38 de componente și va dura mai mult de două zile”
Batuhan Unal – reprezentantul constructorului
Operatiunile de descarcare sunt destul de dificile pentru ca nava a adus si alte marfuri si materiale, nu doar componentele cartitei care sapa metroul la Cluj. Asadar, docherii trebuie să fie foarte atenți cand leaga in macarae piese componente ca sa nu avarieze restul marfurilor. Convoiul care transportă echipamentele este programat să ajungă pe șantier pe 16 decembrie. Poiectul Metrou Cluj își propune să revoluționeze transportul public din Cluj-Napoca, oferind rezidenților și vizitatorilor opțiuni de transport rapide, eficiente și ecologice. Potrivit proiectului, Magistrala 1 a metroului va avea o lungime de 21,3 km, 19 stații subterane și un depou suprateran. Valoarea totală a contractului este de 13,69 miliarde de lei.