miercuri, 22 ianuarie, 2025
Home Actualitate Casă de vacanţă a fostului ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, incendiată cu benzină

Casă de vacanţă a fostului ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, incendiată cu benzină

de Redacția Dotto

Casă de vacanţă din Delta Dunării a fostului ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, fost incendiată cu benzină de un fost angajat. Piromanul a fost prins și are acum dosar penal.      

Casa fostului ministru se află în în localitatea Crișan. În incendiu au ars 7 camere și tot acoperișul din stuf.  

ISU Delta a trimis la Crișan  7 pompieri cu două ambarcațiuni. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la acoperișul clădirii. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifestă cu flacără deschisă la acoperișul clădirii. Întrucât casă era acoperită cu stuf, flăcările s-au extins cu repeziciune, îngreunând intervenția pompierilor. După 4 ore, focul a fost lichidat. În urmă incendiului, au ars 7 camere din clădire, pe o suprafață de aproximativ 200 mp.

„Cauza probabilă de producere a focului a fost stabilită că fiind folosirea intenționată a sursei de aprindere pentr a genera incendiul” a anunțat ISU Tulcea, prin vocea purtătorului sau de cuvânt, Cristina Profir.

Un tânăr, fost angajat la casă de vacanţă a fost identificat şi reţinut de poliţişti. Din spusele localnicilor autorul a recunoscut că a dat foc şi a precizat că vrea să ajungă la pușcărie.

„Un angajat al unor gospodării comune s-a supărat pe viață și-a zis că e mai bine să dea foc casei că să se răzbune pe angajator sau pe cine-l plătea aici. Era un om de curte” a povestit Silviu Rahău, primarul din Crișan.

Potrivit localnicilor, incendiatorul era băut, când a dat foc casei de vacanță. Are plătite salariile și toată remunerația este la zi. A avut o deraglare psihică pe fond de alcool. Acum are dosar penal pentru distrugere.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult