Casa Regală: Am aflat cu mare durere vestea trecerii la cele veșnice a Reginei Elisabeta a II-a

Familia Regală şi-a exprimat joi „marea durere” la vestea trecerii la cele veşnice a Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

„Majestatea Sa Margareta a României şi Alteţa Sa Regală Principele Consort, alături de întreaga Familie Regală, au aflat cu mare durere vestea trecerii la cele veşnice a Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Suverana britanică a încetat din viaţă în această seară la Castelul Balmoral, în Scoţia”, a transmis, joi seară, Biroul de presă al Majestăţii Sale Custodele Coroanei.

Regina Elisabeta a II-a şi Regele Mihai I, ambii descendenţi ai Reginei Victoria, „au fost legaţi întreaga viaţă prin afecţiune, admiraţie şi prietenie”, se arată în comunicat.

„Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a avut în Regina Elisabeta a II-a, de-a lungul întregii vieţi, un inegalabil sprijin, model de cârmuire regală şi curaj, un far luminos. Regina Elisabeta a fost mereu prezentă în viaţa Familiei Regale române şi a păstrat o neîntreruptă legătură de familie. După dispariţia Regelui Mihai şi a Ducelui de Edinburgh, pentru Majestatea Sa Margareta, Regina Elisabeta a II-a a fost un punct de referinţă fundamental, un sprijin moral, intelectual, afectiv şi instituţional”, subliniază sursa citată.

Custodele Coroanei, Margareta, a trimis o scrisoare noului suveran britanic.

„Toate generaţiile din Familiile Regale română şi britanică au fost apropiate, dar pentru generaţia de astăzi Regina Elisabeta a II-a şi Principele Philip rămân drept modele spirituale şi profunde surse de inspiraţie”, precizează Casa Regală.

Regina Elisabeta a II-a a murit joi la vârsta de 96 de ani, în Castelul Balmoral din Scoţia.

Fiul său, prinţul Charles, i-a succedat automat la tron.

”Regina a murit liniştită la Balmoral în această după-amiază. Regele şi regina consoartă vor rămâne la Balmoral în această seară şi se vor întoarce la Londra mâine”, a precizat Palatul Buckingham.

Drapelul britanic a fost coborât în bernă la Palatul Buckingham – unde s-au strâns sute de persoane – în momentul anunţului morţii Reginei Elisabeta a II-a. 

Sursa: agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Festivaluri de teatru, muzică și film finanțate de Consiliul Județean Constanța

Consiliul Județean Constanța a semnat astăzi contracte de 3,7 milioane de lei cu mai multe…