CT BUS anunță că din cauza unei avarii RAJA din cartierul Tomis Plus, autobuzele care circulă pe Linia 3 vor întoarce temporar la intersecția străzilor Lyon și Napoli. După remedierea …
@2025 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo
CT BUS anunță că din cauza unei avarii RAJA din cartierul Tomis Plus, autobuzele care circulă pe Linia 3 vor întoarce temporar la intersecția străzilor Lyon și Napoli. După remedierea …
A cincea zi de desfășurare a festivalului Beach, Please! ediția 2025 a fost una fără evenimente negative majore în ceea ce privește siguranța participanților. Principalul obiectiv al forțelor de ordine …
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a participat, recent, la o întâlnire transnațională organizată la Atena, în Grecia, în cadrul proiectului „My Farm – Multifunctionality Farming”. „La întâlnire, discuțiile s-au concentrat …
Adăpostul pentru animale abandonate din Constanța găzduiește în prezent sute de căței care își așteaptă cu nerăbdare o familie și un cămin permanent. O parte dintre ei au deja o …
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au recuperat din Marea Neagră mai multe plase de pescuit, în lungime totală de peste 1.160 metri, în care erau capturați opt …
La data de 12 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Secția 1 Poliție Neptun au desfășurat activități în cadrul acțiunii Blocada, pentru asigurarea climatului optim de ordine …
La data de 12 iulie a.c., în jurul orei 23.55, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârșova au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Plopilor din satul Vadu …
A patra zi de desfășurare a festivalului Beach, Please! ediția 2025 a fost una fără evenimente negative majore în ceea ce privește siguranța participanților. Principalul obiectiv al forțelor de ordine …
Siguranță și distracție la festivalul din Costinești! Polițiștii de la Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității sunt zilnic la festival, alături de voi, ca să vă ajute să vă distrați în …
La data de 12 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția de Poliție Mamaia au desfășurat o acțiune pentru prevenirea furturilor de pe plajă. În cadrul activităților …
La data de 13 iulie a.c., în jurul orei 09.45, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Murfatlar au depistat, pe strada Nichita Stănescu, un bărbat, de 68 de ani, ce ar …
În perioada 12 – 13 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat acțiuni cu forțe mărite pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea accidentelor de circulație și …
Pentru executarea lucrărilor de conectare a conductelor nou-edificate pe străzile Izvor, Steagului și Frunzelor, la sistemul centralizat de distribuție din municipiul Constanța, RAJA S.A. este nevoită să sisteze furnizarea apei …
Ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public, privind mai mulți tineri care s-ar fi agresat fizic reciproc pe o plajă din stațiunea Costinești, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului …
A doua zi de desfășurare a festivalului Beach, Please! ediția 2025 a fost una fără evenimente negative majore în ceea ce privește siguranța participanților. Principalul obiectiv al forțelor de ordine …
Fanfara „Muzica Apelor” vă invită la Constanța într-o lume a sunetelor vibrante și a emoțiilor muzicale, într-un decor ce combină farmecul muzicii de fanfară cu atmosfera încărcată de istorie a …
Visezi să devii student și nu ai apucat să te înscrii? Universitatea „Ovidius” din Constanța îți oferă o nouă șansă: perioada de admitere la programele de licență și master a …
Joi, 10 iulie 2025, în jurul orei 16:30, jandarmii constănțeni din cadrul Detașamentului Medgidia au acționat prompt pentru siguranța cetățenilor! Un bărbat de 44 de ani a fost oprit de …
Primarul municipiului Constanța, domnul Vergil Chițac, a primit astăzi vizita unei delegații a Uniunii Camerelor de Comerț Bilaterale ale României în India (UBCCRI), conduse de doamna Shiva Munjal, președintele Uniunii. …
La data de 8 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Postul de Poliție Cumpăna s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, de 44 …
În perioada 8-9 iulie, polițiștii din județul Constanța au desfășurat acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere, identificând șoferi care au condus sub influența alcoolului, fără permis sau care au fost implicați …
În perioada 8 – 9 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat acțiuni de tip Blitz, pentru combaterea migrației ilegale și a contrabandei, în contextul aderării României …
În această seară, de la ora 20, spectacolul Teatrului Național din Timișoara, Richard al III-lea de W. Shakespeare, va deschide o nouă ediție a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului – …
Principalul obiectiv al forțelor de ordine a fost prevenirea incidentelor și verificarea condițiilor de siguranță. Măsurile proactive și dispozitivul preventiv, integrat de ordine publică din zona festivalului, au urmărit verificarea …
Programul de studii de licență Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a Universității Ovidius din Constanța (UOC) găzduiește astăzi, 10 iulie 2025, începând cu ora 21.00, proiecția filmului „Bird” (2024), …
Echipele RAJA intervin joi, 10 iulie a.c., pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu diametrul de 200mm, de pe strada Danubiu din orașul Hârșova, județul Constanța. Astfel, …
Adăpostul pentru animale abandonate din Constanța găzduiește în prezent sute de căței care își așteaptă cu nerăbdare o familie și un cămin permanent. O parte dintre ei — printre care …
Și în acest weekend bulevardul Tomis devine un punct de atracție. Dacă doriți să petreceți timp de calitate cu prietenii și familia și să descoperiți gusturi locale, muzică bună și …
Costinești a vibrat încă din primele secunde ale Beach, Please! Ziua 0 a festivalului a început cu o energie explozivă, o emoție greu de descris și un moment simbolic: când …
Organizația de Management al Destinației (OMD) Mamaia Constanța anunță cu entuziasm parteneriatul oficial cu Teatrul de Stat Constanța pentru susținerea și promovarea celei de-a patra ediții a Stagiunii Estivale a …
@2025 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo