145
Societatea PATRIMONIU CONSTANȚA LITORAL S.R.L., cu sediul în Constanţa, str. Ștefan cel Mare nr. 15, anunță selecție de dosare în vederea participării la interviu pentru ocuparea postului de economist/specialist financiar în cadrul Compartimentului financiar-contabil.
Candidații pentru postul de economist trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
Condiții generale:
- are cetățenia română, cetățenia altor state membre ale Uniunii Europene sau ale statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- cunoaște limba română, scris și vorbit;
- are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- are capacitate deplină de exercițiu;
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată prin adeverință medicală eliberată de medicul de familie sau de unități sanitare abilitate;
- nu a fost condamnat(ă) definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiții speciale:
- Studii superioare finalizate în domeniul științelor economice, absolvite cu diplomă de licență;
- Cursuri de perfecționare în domeniul studiilor de specialitate, inclusiv contabilitatea instituțiilor publice;
- Experiența în contabilitatea instituțiilor publice poate constitui un avantaj;
- Cunoștințe avansate de operare pe calculator, atestate prin documente doveditoare, inclusiv utilizarea programelor specializate pentru contabilitate.
Cerințe specifice:
- Cunoașterea legislației și a normelor aplicabile sistemului public în domeniul financiar-contabil;
- Competențe de planificare și previziune bugetară;
- Capacitate de autoorganizare și prioritizare a sarcinilor;
- Asumarea responsabilității;
- Atenție sporită la detalii;
- Competențe în culegerea, clasificarea și interpretarea informațiilor în vederea redactării rapoartelor;
- Experiența în domeniul Controlului Financiar Preventiv poate constitui un avantaj;
În vederea selecției, candidații vor depune un dosar care va cuprinde următoarele documente:
- Diplomă de studii (copie conformă cu originalul);
- Act de identitate (copie conformă cu originalul);
- Carnet de muncă / Adeverințe de vechime (copie conformă cu originalul);
- Curriculum vitae (original);
- Adeverință medicală (original);
- Cazier judiciar (original).
- Dosarele se depun la punctul de lucru situat în municipiul Constanța, Bd. Elisabeta nr. 4, clădirea CAZINO, până la data de 23.07.2025, de marți până duminică, între orele 10:00 – 17:00.
Dosarele pot fi transmise și în format electronic, la adresa: hr@cazinoul.com
Interviul se va organiza la o dată ce va fi comunicată după selecția dosarelor.
Relații suplimentare: telefon 0726 603 740.
BIBLIOGRAFIE pentru ocuparea postului de economist în cadrul Compartimentului financiar-contabil:
- Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare
- Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare
- Legea nr. 82/1991 a contabilității, republicată, cu modificările și completările ulterioare
- Ordinul nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile
- Ordinul nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și consolidate
- Ordinul nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii
- OUG nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare, precum și de modificare și completare a unor acte normative
- OG nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct/indirect o participație majoritară