luni, 28 aprilie, 2025
Home DOTTO News Cazinoul din Constanța, restaurat și pregătit pentru turiști. Inaugurare oficială va avea loc pe 21 mai

Cazinoul din Constanța, restaurat și pregătit pentru turiști. Inaugurare oficială va avea loc pe 21 mai

de Redacția Dotto

Cazinoul din Constanța e gata să-și primească din nou vizitatorii. Simbolul orașului, renovat în detaliu, va fi inaugurat oficial pe 21 mai, de Sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena. Astăzi, clădirea emblematică a fost predată Primăriei Constanța de către Ministerul Dezvoltării, în prezența premierului Marcel Ciolacu. Momentul marchează finalul unei perioade intense de restaurare și începutul unei noi etape: revenirea Cazinoului în circuitul turistic al orașului.

Intrarea în Cazino se face printr-un hol maiestuos, cu paviment de marmură și candelabre realizate din sticlă de Murano. Scara monumentală care duce la etaj a fost complet recondiționată, iar deși candelabrele originale nu au mai putut fi restaurate, cele noi păstrează stilul original, Art Nouveau.

„Noi am folosit alama – un material mult mai rezistent si mai nobil si sticla – o sticla pe care am adus-o din Mexic si-am curbat-o in cuptoare. Sunt 65o de petale de sticla aici pe etaj si sunt 11 variante de curburi”

Dan Dumitriu – arhitect

Reabilitarea Cazinoului a început în 2020 și ar fi trebuit finalizata în 2022, însă pandemia și nivelul mai mare de degradare decât se estima inițial au dus la amânări. Fiecare detaliu a fost refăcut cu grijă: ornamentele de pe tavan și pereți, coloanele masive, tavanul spectaculos și candelabrele strălucitoare au fost restaurate sau înlocuite cu unele noi. Fundația clădirii a ridicat cele mai mari probleme.

„A fost lăsată mulți ani sub încărcări climaterice, inghet-dezghet, climatice, zapada, ploaie, s.a.m.d. si-a dus la degradarea materialelor lăsând aicea aerul sa circule de capul lui a ajuns la metal si l-a corodat am constatat ca profilul I nu mai avea inima: avea doar talpi”

Paul Ioan – expert structurist

Coloanele Cazinoului sunt îmbrăcate în aur. Cici kilograme de foiță de aur au fost folosite pentru toate decorațiunile, spun restauratorii.

La parter, una dintre sălile Cazinoului va fi cafenea. Este, de altfel, una dintre cele mai frumoase încăperi cu multe picturi pe pereți. In celelalte sali, vor fi tot felul de activitati cu public.

„Exclus jocuri de noroc, exclus alimentație publica, in niciun caz restaurant. Nu băuturi alcoolice eminamente cultural: vom avea spatii muzeale piese de teatru sau concerte congrese, simpozioane”

Vergil Chitac – primarul Constanței

Nota de plata pentru Cazino a fost achitata de Guvern. Astazi cand restaurarea este gata, cladirea a fost predata inapoi Primăriei Constanta.

„188 de milioane este finantare de la bugetul de stat si este o co-finnantare pe lucrari adiacente care a fost asigurata de Primăria municipiului Constanța – 15 milioane de lei”

Atila Cseke – ministrul Dezvoltării

„Un proiect emblematic nu numai pentru Constanta, un proiect emblematic pentru Romania”

Marcel Ciolacu – primul ministru

Cazinoul din Constanta a fost conceput de arhitectul Daniel Renard, la cererea regelui Carol I și inaugurat în 1910, în prezența viitorului rege Ferdinand. Anul acesta împlinește 115 ani.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult