Anumite declarații făcute în spațiul public românesc, au ceva din zgomotul asurzitor al rachetelor Kalibr folosite în conflictul generat de Federația Rusă în Ucraina. Și în politicile publice din România, se întâmplă cam aceleași lucruri care au loc în relațiile externe, unde marile puteri stabilesc reguli pe care doar cei mici le respectă, ignorând că cei mici sunt, de fapt, mici tocmai pentru că nu au beneficiat, la rândul lor, de încălcarea anumitor reguli, ori de avantaje cu dedicație.
Guvernatorul Băncii Naționale a României a îndemnat la calm, vorbind despre „discuțiile care nu se mai termină cu inflația și exagerările”, spunând că ar trebui „să mai bem câte un ceai de tei”. Declarațiile sale vin în contextul în care inflația a ajuns în aprilie la aproape 14%, cel mai mare nivel din ultimii 17 ani, iar dobânzile sunt la maximul ultimului deceniu. O declarație neinspirată a avut și președintele Klaus Iohannis, care a spus : „Probabil că acolo sunt mai mulți tei în parc și se bea mai mult ceai”. Dar nu „războiul ceaiului” surprinde până la urmă, ci lejeritatea cu care șeful statului etichetează anumite aspecte din economia României. El a susținut că de vină pentru inflația crescută este Vladimir Putin, care a declanșat războiul din Ucraina, insistând că Guvernul României a luat și va lua măsuri în continuare pentru a ameliora efectele inflației.
Este foarte convenabil când ai pe masă versiunea „Putin e de vină”, să te prefaci că lucrezi pentru țară. Să-i amintească cineva domnului președinte, că din punct de vedere economic, România stătea foarte prost, cu mult înainte de începerea războiului. Cam de când a început operațiunea specială de dezintelectualizare a ministerelor, că de acolo pleacă „triumful economic”. Prețul plătit de românii de rând pentru aceste politici economice aplicate razna, e pe măsura înghesuirii celor care conduc ministerele, la ușa șefilor supremi pentru a le face pe plac, deoarece nu prea le convine ceea ce urmează.
Opinia publică nu poate aplauda „performanța” oamenilor aflați la început de drum politic, fie în ultima lui parte. Apreciem calmul domnului Isărescu care câștigă 17.000 de euro pe lună, el nu se enervează, nu are crampe existențiale și nu pare frământat de toate aceste probleme aproape irezolvabile, pentru că joburile au învins, însă doar în general. Amestecul de curtoazie și detașare pe care simți că trebuie să-l pui în joc, pentru că situația în ansamblul ei este îngrijorătoare, poate fi răstălmăcit cu ușurință de oricine, asta pentru că a fost pierdută credibilitatea instituțională.
Nu este nimeni bolnav de scenarită apocaliptică economică, dar în mod normal, trebuie să vii la întâlnirea cu publicul, cu cetățenii, cu bagajul unei minime bune-creșteri. Altfel, vei trăi convins că oamenii sunt datori să aibă obraji, nu și obraz. Îndemnul la băutul unui ceai de tei, este practic o terapie de grup pe care suntem sfătuți să o urmăm, ca să nu mai avem senzația aceea accentuată de omenire ieșită din minți și de lume scoasă din țâțâni. Ce s-ar face lumea fără ceai? Cum ar exista? Așadar, să ne bucurăm că nu ne-am născut înaintea ceaiului, deși unii ne transmit voalat că la fel ca în dragoste, și în economie, marile povești încep cu șampanie și se termină cu un ceai de plante. Probabil că la fel se va termina și cu inflația asta la plic, aflată la cel mai ridicat nivel din ultimii 17 ani. Trebuie doar să adăugăm puțină apă caldă peste ea.
