Durere fără margine pentru familia lui Mircea, cea de-a doua victimă a accidentului grav petrecut în zona Șantierului Naval din Mangalia. Mircea a murit pe patul de spital, după ce a ajuns în comă și cu amputație la nivelul membrului superior, în urma accidentului din data de 30 aprilie.
Reamintim că, tragedia a avut loc în dimineața zilei de 30 aprilie, în dreptul Șantierului Naval din Mangalia. Un tânăr de 27 de ani se afla la volanul unui autoturism și-a pierdut controlul direcției, iar autoturismul a intrat în coliziune cu un stâlp, iar apoi s-a răsturnat.
Conform reprezentanților SAJ Constanța, pe durata transportului spre spital, șoferul a intrat în stop cardio-respirator, iar echipajul SAJ a început protocolul de resuscitare. Însă, din păcate, fără rezultat, fiind declarat decesul.
Pasager în autoturism, Mircea, în vârstă de 23 de ani, a fost găsit de medici în comă și cu amputație la nivelul membrului superior. El a fost transportat inițial la Spitalul din Mangalia, iar din cauza stării critice în care se afla, a fost transportat la Spitalul Județean Constanța.
Din nefericire, Mircea s-a stins pe patul de spital. Vestea morții sale a fost anunțată printr-o postare pe Facebook. Familia, prietenii și apropiații lui Mircea au postat mesaje de condoleanțe pe rețelele de socializare:
”Dacă vreodată m-a durut ceva, nu se compara cu durerea din suflet pe care o am acum! Am pierdut un frate, pentru că asta mi-ai fost, un frate. Nu acesta este cursul firesc al vieții, ca părinții să își îngroape copiii, iar noi să ne plângem un frate. Uită-te la noi toți de acolo de unde ești acum și o să îți dai seama cât de iubit ai fost. Rămas bun, Mircea, fiecare bere pe care o voi deschide de acum înainte va fi în cinstea ta!”
”Condoleanțe, nu cred ca ai plecat atât de devreme de lângă noi, prietenii tăi Mircea!!! Dumnezeu să te țină pe brațele lui.”
”Dumnezeu să-l ierte Dumnezeu să-l odihnească în pace. Păcat, băiat foarte tânăr și băiat foarte bun”
”Drum lin către cer , Mircea! Îmi vei lipsi enorm… Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace!”
”Drum lin către îngeri, Mircea”
 
  
  
 