luni, 28 aprilie, 2025
Home Actualitate Cel mai călduros weekend de octombrie din ultimii 50 de ani

Cel mai călduros weekend de octombrie din ultimii 50 de ani

de Redacția Dotto

Sfârșit de săptămână cu temperaturi de vară, la malul marii. La Mamaia au fost 30 de grade Celsius în weekend, iar turiștii au făcut plajă și baie în mare.

Apa mării a fost perfectă pentru bălăceală în cel mai călduros weekend de octombrie din ultimii 50 de ani. Turiștii de octombrie s-au bucurat de plajă liberă și de o apă caldă, ca în miezul verii.  Sunetul valurilor stârnite de vânt, culoarea apei de un smarald perfect și razele calde ale soarelui au fost combinația perfectă pentru oamenii care au vrut să se bucure din plin de relaxare la malul mării.

„Nu ne așteptăm să fie atât de cald în octombrie” spune o turistă din București.

„Eu, cel puțin, nu-mi aduc aminte să fi fost vreun asemena octombrie cald” confirmă și un constănțean.

 „Mi-amintesc că acum câțiva ani, în octombrie ningea. Cel puțin la București, am poze ! Filmări !” ne-a declarat o doamna aflată la plajă pe sezlong.

În această perioadă, pe litoral sunt deschise 70 de hoteluri. Cele mai multe de 3 și 4 stele, în Mamaia și Eforie Nord. O noapte de cazare la un hotel de trei stele în Mamaia costă 154 de lei, iar la Eforie 120.

„Au fost epuizate toate locurile pentru camerele duble standard. Noi avem o oferta de minim 2 nopți de cazare; momentan tarifele pornesc de la 290 de lei pe noapte, cazare cu mic dejun inclus” a precizat Elena Drăghici, șef recepție la un hotel de 4 stele din Mamaia.

Soarele, apa și briza marii le-au făcut poftă turiștilor de pește proaspăt. În bucătăriile din cherhanale, scoicile pe plită sau pe grătar sunt stropite cu vin din belșug. Restaurantele cu specific pescăresc au oferte variate.

 „Se pot servi produsele tradiționale pescărești, adică borș , storceag, saramură, pește prăjit, pește la plită, în special pește de Marea Neagră, calcan, hamsie, stavrid, chefal” spuneSorin Manailă, managerul unui restaurant cu specific pescăresc.

Vreme perfectă pentru plajă se anunță și săptămâna viitoare pe litoral.

 „Vremea a intrat într-un proces de încălzire aș putea spune chiar accentuată. Avem o toamna care continuă cu temperaturi deosebit de ridicate și cu un aspect foarte plăcut”  a declaratMirabela Stamat,  meteorolog la Centrul Regional Constanța.

Meteorologii spun că vom avea parte de mult soare, 24 de grade celsius, apă mării nu se va răci și va rămâne  numai bună pentru o baie.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult