Copiii înroșesc linia telefonului de urgență 119. În Constanța sunt cel puțin două apeluri pe zi care vin de la copii și tineri abuzați.
Telefonul copilului poate fi apelat în cazurile în care un minor este abuzat, traumatizat, neglijat ori victimă a violenței fizice și emoționale. În funcție de problemă, apelul va fi redirecționat către 112 sau către un psiholog.
Numărul unic de urgență 119 a devenit operațional la Constanța în data de 5 ianuarie, iar până acum a fost apelat de peste 60 de ori, majoritatea apelurilor venind din mediul urban. Într-un singur caz a fost necesară și deplasarea echipei mobile a Direcției Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului în urma apelării numărului 119, fiind vorba de o fetiță care a fost bătută de propria mamă. În urma sesizărilor, mamei i-a fost interzis să se mai aproprie de fiica ei, iar acesta împreună cu frații ei au fost lăsați în grija tatălui.
În paralel cu noul serviciu 119, funcționează și vechiul număr de telefon 0241/983 al Direcției. Chiar și așa puțini sunt cei care știu că aceste numere de telefon există.
La numărul de urgență 119 apelurile sunt preluate 24 de ore din 24, în fiecare zi. Reprezentanții DGASPC îi sfătuiesc pe toți cei care vor să semnaleze un abuz în cazul minorilor să apeleze acest număr și să pună astfel mai puțină presiune pe numărul unic de urgență 112.