Duminica aceasta copiii sunt invitați de actorii Teatrului de Copii la spectacolul Cenușăreasa.
Piesa de teatru aduce un omagiu frumuseţii şi dragostei curate, prieteniei şi omeniei, bunătăţii şi într-ajutorării. Zadarnic mama vitregă şi cele două surori o împiedică pe Cenuşăreasa să ajungă la balul de la palat. În ciuda tuturor opreliștilor ea va ajunge, pentru că ea este bună şi harnică, iubită și ocrotită de Zâna cea Bună. Scenariul spectacolului, regia, muzica, și luminile se îmbină armonios cu momentele de duioşie şi haz ale actorilor şi păpuşilor, care joacă cu dăruire şi talent în aplauzele micilor şi marilor spectatori.