Moment important pentru drumul Republicii Moldova către UE. La Chișinău s-a desfășurat reuniunea Grupului de lucru al Comitetului European al Regiunilor, forumul unde sunt analizate reformele necesare aderării.
Întâlnirea a fost prezidată de Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna și președinte al Grupului de lucru pentru Republica Moldova, care a subliniat rolul esențial al administrațiilor locale în modernizarea comunităților și sprijinirea integrării europene.
La masa discuțiilor au fost prezenți premierul Republicii Moldova, vicepremieri, reprezentanți ai UE și lideri ai autorităților locale, care au abordat teme-cheie precum descentralizarea, accesul la fonduri europene, modernizarea serviciilor publice și combaterea dezinformării.
