CNN: probleme pentru Boris Johnson, este tot mai izolat în partid
HomeExternePolitică externăCNN: probleme pentru Boris Johnson, este tot mai izolat în partid
Politică externă - sâmbătă 12 decembrie 2020

CNN: probleme pentru Boris Johnson, este tot mai izolat în partid

După trei ani de impas politic și după eșecul de a livra destule voturi pentru a părăsi Uniunea Europeană, cea mai cunoscută figură a Brexitului a câștigat alegerile generale, creând o majoritate parlamentară destul de mare pentru a remodela națiunea. Susținătorii Brexitului au celebrat, fiind convinși că acest erou național va reuși acum să ducă la bun sfârșit sarcina pe care și-a propus-o din 2016. 

Boris Johnson a unit un partid ale cărui zile la guvernare în perioada Theresei May păreau numărate. Încrederea parlamentarilor în liderul lor era evidentă, dar, 12 luni mai târziu, mare parte din această încredere a dispărut, deși Partidul Conservator a rămas în sondaje peste opoziția laburistă. Susținătorii Brexitului se tem acum de o cedare de ultim moment a lui Johnson, în condițiile expirării săptămâna viitoare a termenului limită pentru un acord comercial cu UE.

Și, în timp ce gestionarea pandemiei a fost puternic criticată de către oponenții săi, pentru că măsurile au fost insuficiente și ezitante, cei din propriul partid îl acuză pe premier că a trădat valorile conservatoare, mergând prea departe cu restricțiile pentru economie și contribuabili.

Dincolo de controversele provocate de consilierul său Dominic Cummings (demisionat între timp), zeci de deputați au declarat pentru CNN că, în mai multe ocazii, au fost în situația de a apăra măsurile nepopulare luate de guvern, pentru a asista apoi la răsturnări de situație, în care chiar Guvernul nu mai susținea ceea ce decisese anterior. “Parlamentarii ezită din ce în ce mai mult să facă orice declarație publică în sprijinul guvernului, pentru că habar nu avem cât va rămâne o măsură valabilă” a declarat unul dintre conservatori pentru CNN.

Cel mai prost exemplu în acest sens a fost atunci când unul dintre cei mai populari fotbaliști ai echipei Manchester United, Marcus Rashford, a cerut guvernului să ofere mese gratuite pentru cei mai săraci copii, în perioada de vacanță. După câteva zile în care a refuzat acest lucru, guvernul a cedat în cele din urmă presiunii publice.

Iar cele mai proaste zile pentru Boris Johnson sunt încă în față, mai arată analiza CNN. 

Cele mai multe răzgândiri au avut legătură cu pandemia. “În măsura în care mulți dintre noi consideră că guvernul restricționează libertatea cetățenilor fără a produce nicio dovadă a eficienței măsurilor, mi-e teamă că acesta (Johnson) a abandonat principiile pe care credeam că le-a susținut odată”, a declarat unul dintre veteranii partidului.

Când Johnson însuși s-a infectat, empatia a fost enormă. Acum, susținătorii săi pun sub semnul întrebării politicile sale și eficacitatea lor, fără a ține cont de faptul că boala aproape l-a ucis. 

Iar acum urmează Brexitul de facto. Atât Londra, cât și Bruxellesul, afirmă că trebuie luată o decizie în următoarele zile și discută despre perspectiva acordului, dar cei mai mulți susținători ai liniei dure din partid consideră că acesta ar fi o trădare din partea premierului.

“Când nu era el premier, a respins acordul făcut de Theresa May și cererea un Brexit dur. Acum culege pur și simplu ceea ce a semănat”, spune un consilier conservator senior, iar un altul explică faptul că indiferent ce înțelegere ar face Johnson cu UE, majoritatea “durilor” din partid vor fi nemulțumiți.

Nimeni nu mai crede acum, la modul serios, că parlamentul ar respinge un nou acord, când totul este pe buza prăpastiei, iar potențialul unei rebeliuni considerabile în rândul foștilor susținători ai lui Johnson este mare.

Dacă anul se va încheia cu un acord și cu percepția conservatorilor că Johnson i-a trădat, el s-ar putea să constate că e din ce în ce mai izolat, într-un moment crucial din istoria Marii Britanii.

Tim Bale, profesor în științe politice la Universitatea Queen Mary din Londra constată că “premierul și partidul său s-au împins reciproc într-o lume fantastică, ani de zile, crezând că pot impune UE ceea ce doresc, când a fost întotdeauna orbitor de evident că un acord necesită compromisuri”.

La un an de când conservatorii au deschis șampania triumfului, aceasta a rămas fără bule, este concluzia analizei CNN.

Sursă: CNN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Verificați și

CIA: demisie la vârf

CIA a anunţat, pe contul de Twitter, demisia directoarei, care a transmis că „a fost…