miercuri, 14 ianuarie, 2026
Home ActualitateCod galben de ceață în localități din județele Constanța și Tulcea. Cum se circulă pe autostrăzi

Cod galben de ceață în localități din județele Constanța și Tulcea. Cum se circulă pe autostrăzi

de Redacția Dotto

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de ceață pentru localități din județele constanța și Tulcea, avertizare valabilă până la ora 09:00.

Sunt vizate:

  • Județul Constanta: Hârșova, Ciobanu, Ghindărești, Gârliciu, Saraiu, Horia, Vulturu;
  • Județul Tulcea: Casimcea, Dăeni;

Se va semnala: Ceață ce determină vizibilitate redusă sub 200 m și izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului sau chiciurei.

Cum se circulă pe drumurile din țară

Centrul Infotrafic anunţă că, miercuri dimineaţă, nu există restricţii de trafic pe reţeaua de autostrăzi şi drumuri naţionale, dar este semnalată ceaţă, care reduce vizibilitatea în trafic sub 200 de metri, pe arterele rutiere din judeţele Brăila, Giurgiu, Olt şi Teleorman.

”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră (07:00), nu sunt impuse restricţii de trafic pe reţeaua de autostrăzi şi drumuri naţionale, ca urmare a producerii vreunui accident rutier sau din cauza condiţiilor meteorologice. La nivel naţional se circulă în condiţii de iarnă, pe un carosabil preponderent umed, curat, acţionându-se unde este zăpadă depusă pe suprafaţa de rulare”, a transmis, miercuri dimineaţă, Centrul Infotrafic.

Pe arterele rutiere principale, respectiv: autostrăzile A 1 Bucureşti – Piteşti, A 2 Bucureşti – Constanţa, A 3 Bucureşti – Ploieşti, A 4 Ovidiu – Agigea, A 7 Ploieşti – Adjud şi drumurile naţionale DN 1 Bucureşti – Braşov, respectiv DN 7 Bucureşti – Sibiu, circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii normale, fără probleme de viabilitate a carosabilului, cu valori de trafic reduse.

Este semnalată ceaţă, care reduce vizibilitatea în trafic sub 200 de metri, pe arterele rutiere din judeţele Brăila, Giurgiu, Olt şi Teleorman.

”Recomandăm conducătorilor auto să circule cu viteză redusă, să evite depăşirile riscante, să se asigure temeinic înainte de schimbarea direcţiei, să mărească distanţa de siguranţă între autovehicule şi să acorde atenţie tuturor manevrelor efectuate”, au transmis poliţiştii.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult