luni, 16 martie, 2026
Home ActualitateColiziune în Portul Constanța. O navă a lovit o macara plutitoare – a fost instalat un baraj antipoluare în zonă. VIDEO

Coliziune în Portul Constanța. O navă a lovit o macara plutitoare – a fost instalat un baraj antipoluare în zonă. VIDEO

de Redacția Dotto

O coliziune s-a produs pe 15 martie 2026, în Portul Constanța, când nava SMS CARRERA a intrat în impact cu macaraua plutitoare GEMINI 4 în timpul acostării în dana 84. În urma incidentului, macaraua a suferit o gaură de apă, însă echipajele au intervenit prompt pentru a limita pagubele și a proteja mediul.

Pilotul navei SMS CARRERA a declarat că motorul principal nu a răspuns la comanda de „înapoi”, ceea ce a condus la coliziune. La fața locului au intervenit navele Centaur 1 și Mercur 306, precum și o barjă de 3.000 de tone, iar echipajele au folosit pompe submersibile pentru evacuarea apei. Administrația Porturilor Maritime Constanța a dispus instalarea unui baraj antipoluare în zonă ca măsură preventivă.

Macaraua GEMINI 4 este în prezent stabilă și urmează să fie transportată în Șantierul Naval pentru reparații. Autoritățile continuă investigațiile pentru a determina cauzele exacte ale incidentului și pentru a preveni situații similare în viitor.

Redăm mai jos comunicatul transmis de Autoritatea Navală Română:

COMUNICAT DE PRESĂ

În data de 15 martie 2026 la ora 16.40, în timpul manevrei de acostare a navei SMS CARRERA în dana 84 din Portul Portul Constanța, s-a produs o coliziune cu macaraua plutitoare GEMINI 4, care se afla acostată.

În urma impactului, GEMINI 4 a suferit o gaură de apă.

Potrivit informațiilor furnizate de pilotul aflat la bordul navei SMS CARRERA, în timpul manevrei motorul principal nu a răspuns la comanda de „înapoi”.

Imediat după producerea incidentului, la fața locului au fost mobilizate navele Centaur 1 și Mercur 306, precum și o barjă de 3000 de tone. Echipajele acestora au intevenit cu pompe submersibile pentru evacuarea apei.

De asemenea, a fost notificată Administrația Porturilor Maritime Constanța, care a dispus instalarea unui baraj antipoluare în zona incidentului, ca măsură preventivă pentru protecția mediului.

În acest moment împingătoarele și barja menționate mai sus se află în asistență, iar macaraua este stabilă.

Macaraua urmează să fie dusă în Șantierul Naval pentru reparații.

Investigațiile sunt în curs de desfășurare pentru determinarea exactă a cauzelor producerii incidentului.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult