Consiliul Județean Constanța nu cumpără Hotelul Rex din Mamaia. Aleșii județeni au votat astăzi, în unanimitate, ca instituția să nu își exercite dreptul de preempțiune asupra celebrului hotel și a parcării aferente.
Reabilitarea clădirii ar presupune costuri foarte mari, iar achiziția unui hotel de lux nu se încadrează în criteriile de eligibilitate pentru finanțări europene sau pentru bugete locale destinate utilității publice.
Imobilul, monument istoric din stațiunea Mamaia, este scos la licitație pentru a treia oară. Prețul de pornire pentru hotel și parcare este de 10 milioane de euro, iar licitația este programată mâine, la sediul executorului judecătoresc.
Complexul hotelier are șase niveluri, o amprentă la sol de aproape 4.800 de metri pătrați, iar terenul aferent depășește 7.400 de metri pătrați. Parcarea inclusă în vânzare are peste 2.300 de metri pătrați.
Inaugurat în 1936 de regele Carol al II-lea, Hotelul Rex a fost considerat la vremea sa unul dintre cele mai moderne și luxoase hoteluri din Balcani, un loc frecventat de elită și diplomați. Chiar și în anii ’90 era văzut drept cel mai luxos hotel din Mamaia. În 2006 a fost cumpărat de omul de afaceri Dan Adamescu, ar dn 2011 a fost scos din circuitul turistic.