joi, 11 septembrie, 2025
Home DOTTO NewsConstanța a găzduit Turneul Balcanic de tenis al medicilor

Constanța a găzduit Turneul Balcanic de tenis al medicilor

de Redacția Dotto

Constanța a găzduit în aceste zile o competiție sportivă aparte, unde performanța medicală s-a împletit cu pasiunea pentru tenis. Turneul Balcanic de tenis al medicilor a ajuns la cea de-a 37-a ediție și a reunit, în Mamaia, 130 de participanți din cinci țări est-europene.

Medicii au lăsat halatele în vestiar și au intrat pe terenurile de zgură din Mamaia pentru o competiție devenită simbol al fair-play-ului și prieteniei. Turneul Balcanic de tenis al medicilor, ajuns la ediția cu numărul 37, a adunat peste 130 de pasionați ai sportului alb din cinci țări ale Europei de Est.

Competiția s-a desfășurat pe 15 categorii de vârstă, iar România a obținut o performanță remarcabilă: a ocupat primul loc și a câștigat trofeul suprem – „Cupa pe Națiuni”.

Festivitatea de premiere a încheiat într-o notă emoționantă turneul care promovează nu doar performanța sportivă, ci și prietenia, colaborarea și schimbul de experiență între profesioniștii din domeniul medical.

Și în acest an, Ovidius Clinical Hospital a fost partener al evenimentului, sprijinind o inițiativă care, dincolo de competiție, aduce în prim-plan un stil de viață sănătos și activ pentru cei care, zi de zi, au grijă de sănătatea pacienților.

Turneul Balcanic de tenis al medicilor este o competiție de tradiție, recunoscută de aproape patru decenii în rândul profesioniștilor din sănătate, aducând laolaltă medici pasionați de tenis din întreaga regiune balcanică.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult