joi, 18 decembrie, 2025
Home ActualitateConstanța a rămas fără președinte de Consiliu Județean. Cine preia conducerea și când ar putea fi organizate alegeri

Constanța a rămas fără președinte de Consiliu Județean. Cine preia conducerea și când ar putea fi organizate alegeri

de Redacția Dotto

Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, și-a anunțat miercuri, 18 decembrie 2025, demisia din funcție, invocând frustrări legate de modul în care funcționează administrația județeană și de limitările întâmpinate în implementarea proiectelor destinate cetățenilor.

Decizia a fost făcută publică printr-un mesaj în care Mitroi a subliniat că a ales să renunțe la mandat din respect față de constănțeni și față de propria demnitate. „Am luat decizia de a renunța la funcție din respect pentru cetățeni și pentru mine, pentru că demnitatea personală și dezvoltarea județului sunt mai importante decât ocuparea unei funcții”, a transmis acesta.

Conform prevederilor legale, atribuțiile de președinte al Consiliului Județean Constanța vor fi preluate temporar de vicepreședintele Răzvan Filipescu, până la desemnarea unui succesor. Filipescu este membru al PNL și și-a actualizat declarația de avere în luna mai 2025, document care reflectă o situație patrimonială semnificativă.

Procedural, după depunerea demisiei, secretarul general al Consiliului Județean are obligația de a informa Instituția Prefectului în termen de 10 zile calendaristice. Ulterior, prefectul va emite ordinul privind încetarea de drept a mandatului de președinte al Consiliului Județean Constanța.

Instituția Prefectului va informa apoi Guvernul și autoritățile competente în organizarea alegerilor. Potrivit Codului Administrativ, data alegerilor pentru funcția de președinte al Consiliului Județean va fi stabilită de Guvern în termen de cel mult 90 de zile de la vacantarea funcției, conform art. 160 alin. (11), coroborat cu art. 193 alin. (2).

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult