Alertă la Constanța după descoperirea unui schelet uman. Acesta a fost găsit de polițiști la periferia orașului în incinta unei societăți comerciale.
Polițiștii spun că trupul neînsuflețit ar aparține unui bărbat și era carbonizat. Scheletul a fost descoperit marți seară, de un electrician care ar fi încercat să găsească sursa unui scurtcircuit electric de la o societate comercială aflată în apropiere.
Bărbatul a sunat la 112. Imediat la locul indicat de electrician au venit criminaliștii care au prelevat probe și amprente. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei.
Procurorii criminaliști iau în calcul mai multe variante, care ar fi putut duce la moartea acestuia. Una dintre ele este că bărbatul, un om fără adăpost, ar fi murit subit, iar apoi trupul lui ar fi fost carbonizat de un incendiu de vegetație, care a avut loc în zonă.
Cercetările în acest caz sunt în plină desfășurare, fiind efectuate de poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale.