miercuri, 12 februarie, 2025
Home Actualitate Constanța: Festival cu arome orientale

Constanța: Festival cu arome orientale

de Redacția Dotto

”Alege-ți prietenii după preferințele lor culinare” este recomandarea unui proverb turcesc. La Constanța a avut loc în weekend un imens festival culinar turco-tătar la care au fost invitați toți constănțenii.

Vedetele târgului culinar au fost vinetele gătite după rețeta preferată a sultanului. Dar cum Imperiul Otoman este recunoscut pentru cuceririle sale nu este de mirare că specialităţile turceşti sunt atât de variate, cu influenţe atât asiatice, cât şi balcanice.

Turcii preferă încă mâncarea gătită în casă, iar o masa tradițională în familie include multe legume, carne tocată şi pilaf de bulgur, alături de un sos făcut din iaurt şi castraveţi. Din mâncărurile tradiționale ale turcilor și tătarilor nu lipsesc însă vinetele, ardeii, ceapa, usturoiul, lintea, fasolea sau roşiile.

N-au fost uitate nici dulciurile cu care sultanii Imperiului Otoman își încheiau ospețele bogate. Sarailii, baclavale, cataif cu caimac, toate pregătite cu multă îndemânare.

Toți constănțenii care au trecut pragul târgului au plecat acasă cu sacoșele pline de mâncare orientală.

Turco-tătarii din Constanta organizează de câteva ori pe an astfel de expoziții culinare în aer liber.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult