marți, 21 ianuarie, 2025
Home Actualitate Constanța, împărțită în 4 zone de parcare

Constanța, împărțită în 4 zone de parcare

de Andrei Cernat
Constanța, împărțită în 4 zone de parcare
Acest conținut a fost arhivat. Este posibil să nu mai fie relevant.

Regulamentul parcărilor împarte Constanța în patru mari zone. În zonele 0 și unu din centrul orașului vom putea parca în schimbul unei taxe prin sms sau parcometru, în zona doi vom plăti fie pe oră, fie în schimbul unui abonament, iar zona trei este destinată parcărilor de reședință, pentru care se va plăti o taxă anuală.

Cel mai mare tarif pe care îl percepe Primăria pentru parcare este în zona 0, unde vom plăti 4 lei pe oră.

Regulamentul nou introdus în Constanța este similar cu cel din marile orașe ale Europei, spun reprezentanții administrației locale și nu ar trebui să mire pe nimeni. Atâta timp cât și prețurile sunt decente, a venit imediat și răspunsul constănțenilor, care spun că tarifele nu trebuie să fie prohibitive.

În zona zero, unde s-a renunțat la măsura care limita parcarea la numai trei ore, tariful pentru parcare va fi de 4 lei pe oră, cu primele 30 de minute gratuite. Pentru 199 de lei pe lună, constănțenii care locuiesc în zonă pot obține însă un abonament de la Primărie. Și în zona 1 primele 30 de minute de parcare vor fi gratuite, urmând ca apoi locuitorii Constanței să plătească 3 lei pe oră. În zona 2, tariful pentru parcare va fi de 1 leu pe oră, primele 30 de minute fiind și aici gratuite. În acest perimetru sunt disponibile și abonamente pe o zi, șapte și 30 de zile cu tarife care variază de la 20 la 150 de lei, dar și abonamente anuale care costă 199 de lei. Zona 3 este zona cea mai importantă, pentru că include parcările de reședință, pentru care riveranii vor plăti aprox 514 lei pe an. Singurele exceptate de la plata tarifelor pentru parcare vor fi mașinile electrice, care nu vor achita nicio taxă în zonele zero, unu și doi.

Noul regulament al parcărilor va intra în vigoare cel mai probabil la 1 mai, iar sumele strânse din plata taxelor vor fi folosite exclusiv pentru modernizarea logisticii de mobilitate urbană durabilă, pentru înființarea de noi spații verzi, amenajarea de noi spații de parcare.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult