duminică, 19 octombrie, 2025
Home DOTTO NewsConstanța: Începe cursa pentru voturi

Constanța: Începe cursa pentru voturi

de Redacția Dotto

A început numărătorea inversă pentru startul campaniei electorale. De mâine și până pe 8 iunie, candidații la Primărie și Consiliul Județean vor încerca să ne câștige încrederea și să ne convingă că au cele mai bune soluții pentru Constanța. Metodele vor varia, iar noi vom urmări toate strategiile pe care le folosesc candidații.

Pentru Consiliul Județean Constanța, Biroul Electoral a validat opt din cei nouă candidați. Aceștia sunt Mitroi Florin de la PNL, Grasa Cătălin de la PSD, Claudiu Palaz de la Alianța Dreapta Unită, Mohammad Murad de la AUR, Mihai Lupu din partea PUSL, Dumitru Bădrăgan de la Partidul Ecologist Român, Mihai Pană de la Alternativa Dreaptă și Cristian Stancovici de la Partidul SOS. Singura candidatură respinsă definitiv a fost cea a deputatului neafiliat Dumitru Viorel Focșa, precum și a listei sale de consilieri.

Pentru Primăria Constanța, Biroul electoral a validat 14 candidați la alegerile din 9 iunie. Aceștia sunt: Stelian Ion de la Alianța Dreapta Unită, Horia Constantinescu de la PSD, Vergil Chițac, PNL, Ovidiu Cupșa, AUR, Gihan Eserghep, PUSL Cezara Popescu de la Partidul Alternativa Dreaptă, Marius-Aurelian Mitulescu, SOS România, Adrian Bîlbă, PER și Victor Cruceru, PRM.

Tot pentru Primăria Constanța au intrat oficial în cursă și candidați independenți. Aceștia sunt Felicia Ovanesian, fostul city manager al Constanței, Valentin Berechet, medic militar și preot, Andrei Popescu, cel care a fost consilier local, Sorin Prisăcaru și Eugen Voineagu, fostul comisar șef al OPC Constanța.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult