Peste 620.000 de alegători sunt așteptați la urne astăzi. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00, iar până la ora 12:00, 18% dintre constănțeni trecuseră deja pe la secțiile de vot.
Din cei 72.580 de alegători care au votat deja, femeile reprezintă 49.36%, iar bărbații 50.64%. Participarea este dominată de votanții din mediul urban, care au contribuit cu un impresionant 68.94%. În mediul rural au votat doar 31.06%.
Pe categorii de vârstă, cei mai activi au fost alegătorii cu vârste între 45 și 64 de ani (40.58%), urmați de cei peste 65 de ani 36.25%) și, la coadă, tinerii între 18 și 44 de ani (23.17%).
La nivel național, până la ora 11:00, au votat peste 2 milioane de români**, reprezentând 11.65% din totalul alegătorilor înscriși. Județele Teleorman, Olt și Mehedinți conduc în topul prezenței, cu valori de peste 13%, în timp ce Constanța se menține în zona mediei naționale.
Cum stătea Constanța la orele anterioare?
- Ora 9.00:Prezența la vot în județ era de 3.81%
- Ora 10.00:Procentul a crescut la 7.61%
Rămâne de văzut cum va evolua participarea în județul nostru pe parcursul zilei.
UPDATE 12:00
Până la ora 12:00, 18% dintre alegători din județ au mers la urne, ceea ce înseamnă că 111.089 de constănțeni și-au exprimat deja votul.
Femeile sunt mai active, reprezentând 51.17% dintre votanți, în timp ce bărbații au contribuit cu 48.83%. Participarea rămâne dominată de mediul urban, de unde provin 69.81% dintre voturi, comparativ cu 30.19% din mediul rural.
Pe categorii de vârstă, cei mai activi sunt alegătorii de 45-64 de ani (39.38%), urmați de cei peste 65 de ani (35.20%) și de tinerii între 18-44 de ani (25.41%).
La nivel național:
Până la ora 12:00, prezența la vot a ajuns la 16.75%, cu 3 milioane de români care s-au prezentat la urne. Mediul urban continuă să fie mai activ, cu 1.81 milioane de voturi, față de 1.18 milioane din rural. Constanța se menține ușor peste media națională. Județele Teleorman, Olt și Mehedinți sunt in topul prezenței la urne.
UPDATE 13:00
Până la această oră, 24,.11% dintre alegătorii județului și-au exprimat opțiunea, ceea ce înseamnă că au votat 148.787 de persoane.
Femeile au venit în număr mai mare la secțiile de votare, 52.06%, în timp ce bărbații reprezintă 47.94% din totalul votanților. În continuare, mediul urban se mobilizează mai puternic, contribuind cu 70.43% dintre voturi, față de doar 29.57% din mediul rural.
Categoriile de vârstă arată o ușoară schimbare: prezența tinerilor între 18-44 de ani a urcat la 28.20%, în timp ce alegătorii de 45-64 de an rămân cei mai activi cu 38.93%, urmați de cei peste 65 de ani, 32.87%.
Până la ora 13:00, prezența la vot a ajuns la 22.25%, potrivit datelor AEP. În total, 4 milioane de români au votat deja, cu județele Argeș, Ilfov, Mehedinți și Olt depășind pragul de 24% prezență.
Constanța continuă să fie aproape de media națională, cu o mobilizare mai bună în mediul urban.
UPDATE 14:00
Până la această oră, 27.48% dintre alegătorii județului și-au exprimat opțiunea, ceea ce înseamnă că au votat 169.604 de persoane**.
Femeile continuă să fie mai active la urne, reprezentând 52.36% dintre votanți, în timp ce bărbații au contribuit cu 47.64%. În județ, mediul urban rămâne mai mobilizat, cu 70.43% dintre voturi, comparativ cu doar 29.57% din mediul rural.
Distribuția pe categorii de vârstă arată astfel:
18-44 de ani: 29.66%
45-64 de ani: 38.79%
Peste 65 de ani: 31.55%
La nivel național, prezența la vot a ajuns la 27%, potrivit datelor AEP. Până la această oră, au votat 4,89 milioane de români, dintre care peste 425.000 sunt alegători din diaspora.
Constanța continuă să se alinieze cu media națională la prezență.
UPDATE 15:00
Până la această oră, 31.51% dintre alegătorii județului și-au exprimat opțiunea, ceea ce înseamnă că au votat 193.133 de persoane.
La nivel național, prezența la vot a ajuns la 32.01%, potrivit datelor AEP. Până la această oră, au votat 5,76 milioane de români, dintre care peste 492.940 sunt alegători din diaspora.
UPDATE 16:00
Până la această oră, 35.60% dintre alegătorii județului și-au exprimat opțiunea, ceea ce înseamnă că au votat 218.215 de persoane.
La nivel național, prezența la vot a ajuns la 36.76%, potrivit datelor AEP. Până la această oră, au votat 6,61 milioane de români, dintre care peste 556.194 sunt alegători din diaspora.