Mamografii 3D gratuite pentru femeile diagnosticate cu cancer, la Constanța! Acestea beneficiază luna aceasta de screening de ultimă generație, în cadrul unei campanii organizate de Fundația Renașterea la Facultatea de Medicină a Univ. „Ovidius”.
Investigațiile se fac zilnic, între 9:00 și 15:00, în Unitatea Mobilă echipată cu un aparat ultramodern, ce oferă o imagine precisă, care ajută la stabilirea unui diagnostic corect și rapid. Caravana vine și în sprijinul studenților la Medicină care au ocazia să vadă cum funcționează echipamentele și cum se realizează aceste investigații moderne.
Toate detaliile despre acest subiect le-am primit de la Amalia Năstase, ambasador al Fundației Renașterea.
Până pe 11 mai, femeile cu diagnostic oncologic din Constanța se pot programa GRATUIT pentru mamografie 3D, la Campus Universitatea Ovidius, corp B – Medicină. Înscrieri se fac la numărul de telefon: 0756 713 652 (între orele 10:00 – 18:00).
Campania este organizată de Fundația Renașterea, prin Riccardo Masetti Fund, cu sprijinul Think Pink Europe și Universitatea „Ovidius” din Constanța.