Constanța este primul oraș din România care a interzis trotinetele electrice de închiriat.
Primăria a ținut cont de accidentele cu aceste trotinete și a nu a mai prelungit contractul de autorizare pentru cele două firme concurente care le distribuiseră în tot orașul. În parcuri, piețe și-n parcări, celebrele trotinete de închiriat deveniseră ceva comun. Până când oamenii au început că să se plângă.
„M-am plimbat o dată dar am văzut foarte multe persoane care se plimbau cu multă viteză, a trebuit să-i și ocolesc” spune o tânară.
„Ieșeau în trafic, plecau, erau pe bandă întâi, îi vedeai că țâșnesc în fața ta. Fară se asigure, fară absolut nimic !” ne spune un șofer de taxi.
„Nu se asigură, nu știu mulți regulile de circulație, sunt care se urcă și câte doi” adaugă un altul.
Trotinetele electrice de-nchiriat au început să fie abandonate de utilizatori la întâmplare. Au fost găsite aruncate pe șosea, pe malul marii, pe malul lacurilor din parcuri și-n față scărilor de bloc. Poliția Locală a început să le ridice exact ca pe mașinile parcate ilegal.
„Aceste trotinete au fost depistate staționate pe trotuar îngreunând circulația pietonilor, pe partea carosabilă îngreunând traficul rutier, pe pistele de biciclete, pe spațiile verzi. Operatorii economici aveau obligația ca atunci când traficul rutier sau pietonal este pus în pericol, să le ridice de îndată. Ceea ce nu s-au conformat” spune Adrian Palade, șeful Serviciului Rutier din Poliția Locală.
În doar o lună, 174 de trotinete lăsate la-ntâmplare și nerevendicate de companiile proprietare au fost duse la marginea orașului, în curtea primăriei. Iar municipalitatea nu a mai vrut s-audă despre ele. Contractele de funcționare ale firmelor de-nchiriat, n-au mai fost prelungite.
„Măsura de neprelungire a autorizației de funcționare a fost luată după ce au fost dispuse zeci de măsuri tehnico-administrative de ridicare de pe domeniul public a trotinetelor electrice, aparțînând celor doi operatori economici” confirmăIonela Halciuc, din biroul de presă al Primăriei.
În 2022, în toată țară au avut loc peste 1250 de accidente ușoare și grave de trotinete electrice, trendul fiind crescător, arată datele prezentate de Uniunea Asigurătorilor din România și furnizate de către Inspectoratul General al Poliției Române. Constanța este primul oraș care a retras autorizația de funcționare pentru cele două companii care închiriau trotinete electrice.
Paris este prima capitală europeană care a retras trotinetele electrice de închiriat, de la 1 septembrie, în urma unui referendum susținut în 2 aprilie, în care 89% dintre cetățenii orașului au votat în favoarea interdicției. Copenhaga a retras închirierea trotinetelor electrice în 2020, dar le-au readus un an mai târziu, sub anumite condiții.