miercuri, 1 octombrie, 2025
Home DOTTO NewsConstanța renunță la decorul emblematic de la intrări: Vaporașele vor fi demolate

Constanța renunță la decorul emblematic de la intrări: Vaporașele vor fi demolate

de Redacția Dotto

Vaporașele de la intrările în Constanța urmează să fie demolate. Primăria a atribuit contractul pentru dezafectare unei firme private, căreia îi plătește 80.000 de lei. Până la începerea lucrărilor, este nevoie însă de obținerea autorizației de desființare.

Așadar, o dată exactă pentru demolarea vedetelor nu este cunoscută. Vechile ambarcațiuni au fost amplasate în 2003, în timpul administrației Radu Mazăre, și provin de la Poliția de Frontieră. Au fost transferate în grija municipalității prin hotărâre de guvern. De peste 20 de ani marchează vizual principalele intrări în oraș – dinspre Cumpăna, Valu lui Traian, Ovidiu și zona Gării. Astăzi, însă, vaporașele sunt ruginite, deteriorate și greu de întreținut, iar costurile de reabilitare ar fi prea mari. Ala că municipalitatea a decis să renunțe definitiv la ele. Deocamdată nu se știe dacă vor fi înlocuite cu un alt decor sau locul lor va fi luat de spațiu verde.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult