joi, 11 septembrie, 2025
Home ActualitateContinuă campania „Adoptă un cățel”. Cățeii din adăpostul din Constanța caută stăpâni responsabili și iubitori

Continuă campania „Adoptă un cățel”. Cățeii din adăpostul din Constanța caută stăpâni responsabili și iubitori

de Redacția Dotto

Continuăm campania „Adoptă un cățel”! Adăpostul pentru animale abandonate din Constanța găzduiește, în prezent, sute de câini care așteaptă o familie și un cămin permanent.

Facem un apel către toți iubitorii de animale să sprijine eforturile municipalității și să ofere acestor patrupede șansa la o viață
mai bună. Fiecare adopție contează și poate schimba o viață – sau chiar două.

Adopția este gratuită și reprezintă un gest de responsabilitate și afecțiune. Câinii sunt prieteni loiali, iar acum este momentul să le oferim sprijinul de care au nevoie.

Prin fiecare adopție, se eliberează un loc în adăpost pentru un alt animal aflat în suferință și se creează o nouă șansă la viață.
Spațiile sunt limitate, iar soluția reală nu este instituționalizarea, ci adopția responsabilă.

Cățeii sunt dați spre adopție doar după ce au fost:

• consultați de medicul veterinar,
• deparazitați intern și extern,
• vaccinați antirabic,
• sterilizați,
• identificați prin microcipare.

Condițiile pentru adopție sunt:

a) prezentarea unui act de deținere a spațiului, care să ateste condițiile adecvate de adăpostire;
b) dovada resurselor materiale necesare pentru întreținerea animalului;
c) acordul vecinilor sau al asociației de proprietari (în cazul adopției a mai mult de doi câini);
d) înregistrarea câinelui adoptat în Registrul de evidență a câinilor cu stăpân.

Programul Adăpostului pentru animale abandonate Constanța, Strada Câmpul cu Flori nr. 11 (fostă Strada Vârful cu Dor nr. 5):
• Luni, Marți, Miercuri, Vineri: 10:00 – 14:00

• Joi: 09:30 – 17:30
• Sâmbătă și Duminică: Închis

Detalii suplimentare se pot obține la numărul de telefon: 0733.045.213

Rugăm persoanele care adoptă să nu abandoneze animalele, întrucât îngrijirea și respectarea obligațiilor legale sunt esențiale pentru bunăstarea acestora.

Reamintim că abandonul câinilor adoptați sau revendicați constituie infracțiune și se sancționează conform O.U.G. nr. 155/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân.

Adoptând un cățel, deveniți eroul unui suflet care merită o viață mai bună. Alături de dumneavoastră, putem transforma aceste povești în reușite.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult